Biserica Sf. Gheorghe si Sf. Dimitire cel Nou

Cine este Sf. Gheorghe, purtătorul de biruinţă ?

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea

împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata

ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de

comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se

învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe

Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul

acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor,

luând în râs pe cei ce credeau în ei.

Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea,

nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în

pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a

întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare

ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu

ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea

împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru

sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca

împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra

împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în

Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta

i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au

pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca

să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de

multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-

a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine

este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui

Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din

pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă,

slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a

sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa

muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru

ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a

poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i

se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este

Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au

sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la

împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să

taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar

sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui

mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii

bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci

oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare

mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi

înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să

ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui,

purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului

să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se

arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina

întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus

stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura

cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi),

şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi

ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de

ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul

de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care

rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul

iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse

stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul.

Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea

sfântului pentru preamărita minune.