Biserica Sf. Gheorghe si Sf. Dimitire cel Nou

Cine este Sf. Dimitrie cel Nou (Basarabov)?

Unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine, odraslit de fratii nostri romani care

traiesc in sudul Dunarii, a fost Sfantul Dimitrie zis “cel nou” sau “Basarabov”, ale carui

moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al XIII-lea, deci

in timpul “imperiului” de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub conducerea

fratilor Petru si Asan. S-a nascut in satul Basarabov, asezat pe raul Lom, un afluent al

Dunarii, in apropierea orasului Russe. Parintii lui erau oameni saraci, care nu l-au putut da

la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele necesare traiului. Ani

in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din preajma Dunarii si pe vaile

inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit tanarului pastor prilejul de a

admira mereu frumusetile firii cele vazute, ajutandu-l sa iubeasca si mai mult pe Facatorul

lumii vazute si nevazute. In duminici si sarbatori a luat parte alaturi de parinti si de ceilalti

credinciosi, la slujbele savarsite in biserica satului, putand astfel sa asculte invataturile de

viata indrumatoare ale Mantuitorului Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor

Parinti. Atmosfera de viata autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la

biserica l-au facut sa fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa

cum se cuvine unui adevarat crestin. Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o

parte din hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.

Cunoscand pe unii calugari din manastirile din apropiere, a aflat de viata imbunatatita pe

care o duceau acestia, departe de lume si de grijile ei. Pe masura ce crestea cu varsta si cu

intelepciunea, s-a trezit in el dorul dupa viata monahala, desi practicase si pana atunci, poate

fara ca sa-si dea seama, cele trei “sfaturi” cerute oricarui calugar: sfintenia vietii (fecioria),

smerenia (ascultarea) si saracia. Drept aceea, intr-una din zile, a parasit lumea, cu toate ale

ei, si “luandu-si crucea”, s-a calugarit intr-o manastire din apropiere. S-a asezat intr-o

pestera, sapata in stanca, pe malul raului Lom.

Acolo a petrecut ani in sir in post aspru, infranare si rugaciune, izolat cu totul de lume si

chiar de ceilalti monahi. Nu se stie cati ani a trait in aceast pestera si nici cum isi agonisea

cele necesare traiului, dupa cum nu se stie nici data trecerii sale la cele vesnice. De un lucru

putem fi siguri: ca el a fost in permanenta o pilda vie de aleasa viata crestina pentru ceilalti

calugari si pentru obstea cea mare a credinciosilor.

Se spune ca pe cand si-a simtit sfarsitul aproape, a venit pe malul Lomului

si s-a asezat intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu. Si astfel si-a incredintat sufletul lui

Dumnezeu, fiind inconjurat in chip nevazut doar de sfintii ingeri.

Pe buna dreptate, una din cantarile bisericesti din ziua praznuirii sale ii infatiseaza viata prin

aceste cuvinte: “Ca un inger pe pamant viata ta ai savarsit, in post si rugaciune ziua si

noaptea petrecand, ca sa infrangi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostas adevarat

al lui Dumnezeu, a carui voie ai implint din tinerete si toate intunecimile le-ai socotit.

Pentru aceasta si noi cu credinta te laudam si te slavim”. (Podobia la Utrenie).

Multi ani nimeni n-a stiut de trecerea la cele vesnice a lui Dimitrie. Dar in urma unor ploi

puternice, au cazut in apa Lomului si cele doua lespezi de piatra in care era adapostit trupul

Cuviosului pusnic. Aceasta a fost acoperit de nisip si de prundis, ramanand iarasi o bucata

de vreme nestiut de nimeni in alba raului Lom. Ele n-au fost insa atinse de putreziciune,

pentru ca sa fie scoase apoi la lumina in chip minunat, prin lucrare dumnezeiasca. Intr-o

noapte, Cuviosul Dimitrie s-a aratat in vis unei tinere care suferea de o boala grea, careia i-a

spus ca daca parintii ei il vor scoate din apa, va fi tamaduita de boala. Tanara a povestit

parintilor visul ei si impreuna cu acestia si cu alti credinciosi din sat s-au indreptat spre locul

pe care insusi cuviosul il aratase in vis acelei tinere. De fapt, acolo se si arata adeseori o

lumina mai presus de fire. Si cautand cu staruinta au aflat cinstitul trup al Cuviosului

Dimitrie intreg si neputrezit. Binecredinciosii crestini din satul Basarab, impreuna cu preotii

satului, au dus cinstitele moaste in biserica satului. Tanara bolnava, atingandu-se de ele, si-a

recapatat de indata sanatatea.

Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaste s-a raspandit curand atat in localitatile din sudul

Dunarii, cat si in cele din nordul ei. Numerosi credinciosi de pe ambele sale maluri se

indreptau spre satul Basarab pentru a se inchina cinstitelor moaste si a cere marelui sfant

ajutor si mijlocire in fata Parintelui ceresc. Se implineau astfel cuvintele Sfantului Apostol

Pavel care scria corintenilor ca “Dumnezeu a ales pe cei nebagati in seama ai lumii acesteia

ca sa biruiasca pe cei tari, a ales pe cei de jos ca sa rusineze pe cei trufasi” (I Corinteni 1, 27-

28). Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit pastor si apoi pusnic, neluat in

seama de nimeni, ca el sa fie cunoscut apoi de toti si sa-i ceara ajutor si ocrotire in nevoi. S-a

invrednicit si el de aceeasi cinstire ca si pastorul Amos care a ajuns prooroc, ca si David care

din pastor a ajuns rege in Israel, ca si pastorii din jurul Betleemului care au aflat de nasterea

dumnezeiescului Prunc si au venit sa I se inchine. Traditia spune ca unul din domnii Tarii

Romanesti a ridicat in satul Basarab o biserica noua, in care au fost asezate moastele

Sfantului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credinciosii care se indreptau mereu spre

satul in care vazuse lumina zilei.

Moastele noului sfant al lui Hristos au ramas acolo aproape cinci secole. Intre anii 1768-1774

a avut loc un razboi nimicitor intre rusi si turci, purtat si pe pamantul romanesc, dar si in

sudul Dunarii, pe teritoriul fostului stat bulgar, desfiintat de turci inca de la sfarsitul

veacului al XIV-lea.

Generalul rus Petru Saltacov a ajuns cu ostile sale in satul Basarab. Pentru ca cinstitele

moaste sa nu fie profanate de ostasii turci musulmani, generalul a poruncit ca ele sa fie duse

in Rusia. Ajungand cortegiul cu racla in Bucuresti, un negustor bogat cu numele Hagi

Dimitrie, se pare un macedoroman, precum si mitropolitul Grigorie II al Tarii Romanesti,

au rugat pe generalul rus sa lase cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie cel nou poporului

roman si Mitropoliei tarii, ca o mangaiere pentru multele pagube materiale si suferinte

indurate de romani in cursul acelui razboi, mai ales ca era “valah” de neam. Ascultandu-le

dorinta, moastele au fost asezate cu mare cinste in catedrala mitropolitana din Bucuresti in

iulie 1774. Mana dreapta a Sfantului a fost trimisa, totusi, la Kiev, unde se crede ca se

pastreaza si astazi.

In felul acesta, Sfantul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucurestiului si

al intregii Tari Romanesti. Multe suferinte si felurite boli au fost vindecate in urma

rugaciunilor staruitoare in fata cinstitelor moaste ale Sfantului Dimitrie. In vreme de seceta

s-au facut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an zeci de mii de credinciosi din Capitala

tarii noastre sunt prezenti la slujba pomenirii sale, care se face in ziua de 27 octombrie.

Tinand seama de cinstirea deosebita de care se bucura Sfantul Dimitrie cel nou, mai ales in

Bucuresti, la 28 februarie 1950 Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata

Biserica Ortodoxa Romana. Aceasta hotarare s-a transpus in fapta in cadrul unor

impresionante manifestari bisericesti la 27 octombrie 1955, in prezenta multor ierarhi

romani si straini si a numerosi preoti, calugari si binecredinciosi crestini din Bucuresti si din

alte localitati din tara.

De atunci, evlavia credinciosilor romani fata de acest Sfant odraslit din neamul nostru a

sporit si mai mult. Chipul sau este zugravit in icoane, dar si in biserici, iar slujba si Acatistul

lui au fost tiparite in mai multe randuri.

Sa ne rugam si noi Sfantului Dimitrie cel nou sa fie ocrotitor in necazuri, izbavitor de boale

si alte suferinte, mangaietor in intristare si grabnic ascultator cand ne rugam cu staruinta ca

sa fie mijlocitor al nostru catre Hristos Domnul. Sa incercam sa fim si noi mai blanzi si

smeriti cu inima, milostivi, iertatori si plini de dragoste fata de aproapele, asa cum a fost el

insusi.

Drept aceea, sa-i cantam: “Auzit-am, Sfinte Parinte, de viata ta cea dumnezeiasca; vazut-am

si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata vremea, credem

in indraznirea ta catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca acestea:

Bucura-te, doctor iscusit la bolnavilor;

Bucura-te, izbavirea indracitilor;

Bucura-te, intarirea batranilor;

Bucura-te invatatorul tinerilor;

Bucura-te, mangaietorul celor intristati;

Bucura-te grabnic ascultator al celor ce se roaga;

Bucura-te izbavitorul celor ce sunt in primejdii;

Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;

Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!”

(Din Acatistul sau, icosul 4).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu,

"Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag.

171-175.

Predica la Sfantul Dimitrie cel Nou

Predica la Cuviosul Parintele nostru Dimitrie cel Nou

( 27 octombrie )

Sufletele dreptilor sint in mina lui Dumnezeu si nu se va atinge de dinsele munca

(Intelepciunea lui Solomon 3, 1)

Iubiti credinciosi,

Cuviosul parintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucuresti, a carui praznuire o avem astazi,

era de la sudul Dunarii, nascut intr-un sat neinsemnat cu numele de Basarabov. Fiind sarac

la parintii sai si neavind cu ce se hrani, multa vreme in tineretile sale a pascut vitele acelui

sat, ducind o viata singuratica de rugaciune si infrinare.

Mai tirziu, vazind ca toate cele omenesti sint desertaciuni, a parasit grija cea lumeasca si s-a

retras intr-o pestera, nu prea departe, unde era o mica minastire. Acolo, Cuviosul a primit

schima monahala, acolo a inceput a trai in cele mai aspre nevointe pustnicesti, acolo a ajuns

in scurta vreme la o viata desavirsita, prin privegheri de toata noaptea, prin post aspru si

metanii, prin rugaciuni neincetate si lacrimi, prin multa saracie si adinc de smerenie. Dar

cine va putea sti si povesti toate nevointele cele de taina ale Cuviosului Dimitrie?

Simtindu-si dinainte sfirsitul, Cuviosul s-a ascuns, nestiut de nimeni, intre doua pietre mari,

pe marginea unui riu ce se chema Lomul si acolo si-a dat sufletul in miinile lui Dumnezeu.

Multa vreme trupul sau nu a putut fi aflat. Dar odata, venind apa riului mare, a rupt

malurile sale si s-au risipit si cele doua pietre cu moastele Cuviosului in apa, unde au stat

nestiute, ascunse in prundis, pina au fost aflate printr-o minune ca aceasta: era in partea

locului un om care avea o copila bolnava de duh necurat. Deci, intr-o noapte s-a aratat

Cuviosul Dimitrie in vis copilei si i-a zis: "De ma vor scoate parintii tai din apa - aratindu-i si

locul - eu te voi tamadui pe tine!" Si indata copila a spus tatalui ei, care, adunind mai multi

preoti, a plecat la locul aratat si a aflat comoara cea ascunsa si nepretuita, adica sfintele

moaste intregi si neputrezite ale Sfintului Dimitrie. Deci, luindu-le, le-a dus in satul

Basarabov si multe minuni de vindecare se faceau prin ele, celor ce veneau acolo cu

credinta.

Auzind despre aceasta domnul Valahiei, a dorit sa le aduca cu mare cinste in Tara

Romaneasca, ca sa le aiba spre ajutor si mingiiere. Deci, trimitind citiva boieri si preoti la

Basarabov, acestia au incercat sa aduca moastele Cuviosului peste Dunare, dar nu au putut,

caci sfintul nu a voit sa paraseasca satul sau. Auzind de aceasta, domnul a poruncit sa se

faca, cu a sa cheltuiala, o frumoasa biserica in Basarabov deasupra moastelor Sfintului

Dimitrie.

Intre anii 1769-1774, fiind razboi intre rusi si turci, un general, anume Petru Salticov, din

partea armatelor rusesti, a trecut Dunarea si a ocupat o mare parte din partile Bulgariei,

printre care si Basarabovul. Apoi auzind de moastele Cuviosului, a poruncit sa le trimita in

tara sa. Dar un oarecare locuitor roman cu numele Hagi Dimitrie, fiind foarte credincios, s-a

rugat de acel general sa le dea Tarii Romanesti, ca despagubire pentru multimea pagubelor

de razboi. Si asa, sfintele moaste ale Cuviosului parintelui nostru Dimitrie, au ajuns in

pamintul tarii noastre si au fost asezate in biserica Mitropoliei din Bucuresti, in anul 1773,

fiind primite cu mare evlavie de mitropolitul Grigorie si de multimea credinciosilor. Apoi,

indata a incetat razboiul si boala ciumei care era in tara.

Iubiti credinciosi,

Pentru multimea darurilor sale, Biserica Ortodoxa Romana la Catedrala Patriarhala din

Bucuresti a avut grija intotdeauna sa cinsteasca pe Cuviosul parintele nostru Dimitrie cu

alese slujbe, privegheri, acatiste si cintari de lauda. Si aceasta mai ales in ziua de astazi, 27

octombrie, cind se face praznuirea cea de peste an a Sfintului Dimitrie la Catedrala

Patriarhala din Bucuresti si cind vin mii de credinciosi din toate colturile tarii, la cinstitele lui

moaste, ca sa se inchine si sa le sarute.

Bucura-te astazi, Tara Romaneasca, ca nu te-a trecut cu vederea Bunul nostru Dumnezeu, in

primejdii si ispite, si te-a ingradit cu ajutorul cel nepretuit al rugaciunilor multor sfinti,

cuviosi si mucenici.

Bucura-te astazi, Tara Romaneasca, ca te-a binecuvintat Dumnezeu cu cimpii roditoare, cu

munti impodobiti, cu paduri si izvoare, cu fii binecredinciosi si milostivi, cu biserici asa de

frumoase si cu sfinte moaste de mare pret.

Bucura-te astazi, Tara Romaneasca, si te imbraca in haina de aleasa sarbatoare, caci astazi a

sosit praznuirea cea de peste an a preacuviosului parintelui nostru Dimitrie, ocrotitorul

poporului nostru binecredincios.

Sfintele moaste ale Cuviosului parintelui nostru Dimitrie stralucesc ca un luceafar si ca un

margaritar de mare pret in sinul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simtim mai intariti in

credinta, ne simtim desteptati la o viata mai curata, ne simtim indemnati la rugaciune, la

smerenie, la post si singuratate. Dar intr-un chip de taina, parca ne simtim indemnati spre o

viata de smerenie in Iisus Hristos, de umilinta si infrinare pe pamint. Ca cine a fost mai

sarac decit Cuviosul Dimitrie? Cine a purtat haine mai rupte decit el? Cine a dus o viata mai

lipsita decit el? Cu truda se ostenea sa pasca vitele satului, lovindu-si picioarele de pietre,

rabdind frigul, ploaia si zaduful soarelui, pentru a-si dobindi piinea vietii. Apoi adaugind la

aceasta si celelalte osteneli duhovnicesti, ca rugaciunea, viata curata si smerenia, asa a pasit

pe calea desavirsirii crestine. Si acest fel de nevointa l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu

prisosinta si in viata pustniceasca, ajungind sa petreaca ca un inger pamintesc.

Dupa Sfintii Parinti sint doua feluri de saracii: prima este saracia cea materiala, lipsa celor de

prisos, negrija vietii, neagoniseala etc., iar a doua este saracia cea duhovniceasca, adica

smerenia inimii, prin care crestinul se socoteste ca nu are nici o fapta buna si este mai

pacatos decit toti.

Amindoua saracii sint de nevoie si obligatorii pentru mintuirea noastra. Prima, adica lipsa

celor pamintesti, face inceputul desavirsirii, iar a doua, adica smerenia, face sfirsitul ei. Pe

aceasta o fericeste insusi Domnul, zicind: Fericiti sint cei saraci cu duhul, ca a acelora este

imparatia cerurilor (Matei 5, 3). Dar, intrucit nimeni nu poate ajunge la saracia cea

desavirsita a duhului, fara saracia cea din afara a materiei, Domnul ne porunceste si pentru

aceasta, zicind: Nu va grijiti, zicind: ce vom minca sau ce vom bea sau cu ce ne vom

imbraca? Ca acestea toate neamurile le cauta... Ajunge zilei rautatea ei (Matei 6, 31-34). Iar

David zice: Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea (Psalm 61, 10).

Mare dar este neagoniseala si de multe primejdii si pacate scapa pe crestin in viata! Dar cine

din noi o mai iubeste? O, fericita saracie si negrija, cine te mai pretuieste astazi? Care din

crestini mai intreaba de tine acum? Cine mai cunoaste astazi pretul tau? Cine mai rivneste

la folosul tau? Cu adevarat, cel ce iubeste saracia lui Hristos, asa cum au iubit-o sfintii si

cauta sa si-o agoniseasca in viata sa, acela este un adevarat crestin, acela este un filosof al

veacului de acum.

Saracia, viata cit mai modesta naste in sufletul crestinului duhul smereniei lui Hristos,

duhul rugaciunii, al dragostei, al cugetarii la moarte, al pocaintei. Lipsa de agoniseala si

faradegrija imbogatesc sufletul cu multe virtuti, izbavesc pe om de multe caderi si il invata

adevarata rugaciune. Insa aceasta virtute nu mai poate incapea intre crestinii de astazi.

Acum toti alearga dupa bani cit mai multi, dupa haine cit mai scumpe, dupa un trai cit mai

indestulat. Agoniseala celor de prisos este idolul veacului de acum, este pricina atitor certuri

intre oameni si popoare. Grija vietii este prapastia cea adinca in care se cufunda si mor

istoviti multi fii ai pamintului.

Fratilor, sa luam aminte cum traim. Adevarata bogatie pentru noi este Iisus Hristos,

Mintuitorul lumii. Iar adevarata fericire este a merge pe urmele Lui si ale sfintilor Lui. Sa

iubim deci, saracia Domnului ca sa dobindim viata cea vesnica. Sa ne indestulam cu cit ne

da El. Sa nu ne facem idoli din materie. Sa nu ne ostenim numai pentru trup. Sa nu ne

facem robi ai placerilor, ai hainelor, si banilor, caci toate trec sub soare. Sa nu cautam mai

mult decit ne trebuie, caci altfel nu mai putem fi numiti copiii Lui. Iar daca sintem fii ai

Tatalui ceresc, apoi stie El de ce avem nevoie.

Desigur, avem datoria sfinta sa ingrijim de casa si copiii nostri, sa cistigam cele de nevoie, sa

muncim cinstit si sa nu aducem in casele noastre ban si piine straina, ca ne adunam osinda

la Dumnezeu. Apoi sa dam din osteneala noastra si la saraci si la cei bolnavi ca sa avem plata

in cer. Sa ne aducem aminte de nevointa Sfintului Dimitrie, care a trait ingereste pe pamint,

in desavirsita saracie, in post, in rugaciune si cugetare la cele vesnice. Sa ne inchinam la

moastele Sfintului Dimitrie ori de cite ori avem prilejul si sa citim acatistul lui ca este

grabnic ajutator.

Asadar, sa privim mereu la sfirsitul vietii lui Iisus Hristos, si la pilda sfintilor Lui, care s-au

nevoit in multe lipsuri. Sa ne silim "a le urma credinta" si sa avem mereu in minte cuvintele

Domnului care zice: Cautati mai intii imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate

celelalte se vor adauga voua (Matei 6, 33). Amin.

Parintele Ilie Cleopa